Aeroportul Iași și-a doborât vechiul record de pasageri

aeroport iasi

Peste 100 de mii de pasageri au fost înregistrați în octombrie la Aeroportul Iași, iar cu aceasta cifră s-a depășit, după primele 10 luni ale anului 2022, traficul de pasageri anual din 2018 și 2019. În ultimul an dinaintea pandemiei, aerogara ieșeană stabilise recordul doborât acum: 1,31 milioane de pasageri, iar în 2018 marcase peste 1,25 milioane de călători.

Astăzi, reprezentanții Aeroportului Iași au venit cu noi informații: la finalul lunii octombrie s-a înregistrat un trafic de 1.320.000 pasageri. Aproape de finalul unui an în care a marcat recorduri aproape lună de lună în privința fluxului de pasageri, aeroportul ieșean este pe locul doi în rândul aerogărilor regionale, după Cluj-Napoca și înaintea Timișoarei.