Aeroportul Iași implementează un nou regulament pentru serviciile de taximetrie realizate în zona aerogării

271725563_287880463372024_6185559129965720606_n

Conducerea RA Aeroportul Iași și specialiști din cadrul mai multor departamente s-au întâlnit astăzi cu reprezentanții firmelor de taxi pentru a implementa un nou regulament aplicabil serviciilor de taximetrie realizate în zona aerogării

„Regulamentul de desfășurare a transportului de persoane în regim de taxi este finalizat, am avut deja discuții cu reprezentanții Primăriei și cei ai Poliției de Transporturi, iar astăzi ne-am întâlnit și cu reprezentanții firmelor de taximetrie, pentru a pune la punct toate detaliile necesare implementării acestuia. Documentul va ajunge pe masa ședinței de CA pentru a fi aprobat, urmând să demarăm procedura de licitație privind acreditarea taximetrelor, astfel încât noul regulament să intre în vigoare chiar de luna viitoare”, a spus Romeo Vatră, Director General Provizoriu al RA Aeroportul Iași.

Acest nou regulament vine în sprijinul clienților care folosesc serviciile de taximetrie pe aeroport, fiind o măsură radicală de descurajare a practicilor folosite de unii șoferi de taxi.