Admitere de toamnă la USV Iași
Cei care nu au reușit să prindă un loc la facultate în prima sesiune mai au o șansă. Universitatea de Științele Vieții din Iași a dat startul admiterii de toamnă, iar candidații mai pot depune dosarele până pe 4 septembrie.
Înscrierile online au fost deschise încă de la finalul sesiunii de vară, astfel că viitorii studenți au putut să-și pregătească dosarele din timp.
Prof. univ. dr. Costel SAMUIL – Prorector USV Iași
Admiterea, sesiunea de toamnă, cum spunem noi, a demarat încă de la finalizarea admiterei din vară, în sensul că am lăsat deschisă opțiunea de înscriere online. Asta însemnând că ei s-au putut înscrie cei care au dorit online în această perioadă, iar perioada s-a extins până în data de 4, când va fi data în care se va încheia admiterea. În perioada 31.4, cei care doresc se pot înscrie și fizic, venind la universitate, cu dosarele.
Este o variantă pe care, de regulă, eu le recomand candidați, în sensul că pot să-și vadă universitatea, pot să vadă spații de învățământ și, în felul acesta, pot să iau o decizie în cunoștință de cauză mai bine.
Reprezentanții instituției îi încurajează pe candidați să profite de această variantă, mai ales pentru a vedea înainte de alegerea finală spațiile în care vor studia și condițiile oferite de universitate.
Prof. univ. dr. Costel SAMUIL – Prorector USV Iași
Ca număr de locuri, universitatea noastră are aproximativ 200 de locuri scoase la competiție pentru studii de licență și aproximativ 20 de locuri pentru studiile de masterat. În timpul verii, pentru cei de la licență, s-au înregistrat peste 100 de dosare depuse în online și, bineînțeles, după ce s-a finalizat BAC-ul, sesiunea de vară, numărul acesta a crescut foarte mult și, bineînțeles, de luni așteptăm că numărul să fie corespunzător și să acoperim toate locurile pe care le-am luat scoase în competiție.
Pentru cei care încă nu s-au hotărât asupra facultății, perioada aceasta poate fi și un moment pentru a compara programele de studiu și perspectivele pe care le oferă fiecare specializare.
Înscrierea din această toamnă este, astfel, ultima oportunitate pentru candidații care vor să înceapă studiile universitare în acest an la USV Iași.