Activități realizate de elevii și profesorii Colegiului Național Iași în cadrul proiectului Erasmus EUREKA

WhatsApp Image 2022-03-30 at 10.35.26

În perioada 21-25 martie 2022, un grup de profesori și elevi de la Colegiul Naţional Iaşi a participat în Corato, Italia, la prima mobilitate desfășurată cu prezență fizică din cadrul proiectului Erasmus+. Acțiunea Cheie 2, „EURopean hEroes of Knowledge: Argonauts (EUREKA)”, având ca obiectiv principal conștientizarea rolului literaturii și al miturilor greco-romane în construcția culturii europene.

În cadrul acestui parteneriat realizat în colaborare cu I.I.S.S. „Oriani-Tandoi”, din Corato, Italia (coordonator), Gymnasio Sofadwn, din Sofades, Grecia și Mughala Sehit Altug Pek Anadolu Lisesi, din Mugla, Turcia, în perioada 11-14 martie 2022, a mai avut loc o mobilitate organizată de Colegiul Național Iași, dar care, încontextul internațional actual, s-a desfășurat online.

Proiectul EUREKA este profund ancorat în conceptul descoperirii și al aprecierii patrimoniului cultural european și pune accent pe dezvoltarea conștiinței culturale, a gândirii critice și a celei creative, obiective urmărite prin intermediul predării și al învățării limbilor străine. Cooperarea dintre cele patru țări participante, România, Grecia, Italia și Turcia are la bază studierea rădăcinilor comune europene, prin intermediul cunoașterii miturilor și legendelor antice, opera principală vizată de proiect fiind epopeea lui Apollonius din Rodos, Argonautica

Activitățile proiectului au oferit participanților posibilitatea de a reface secvențe ale călătoriei argonauților, de a vedea locurile marcate de prezența miturilor și eroilor antici și de a conștientiza importanța întorcerii la valorile perene ale trecutului, la valorile clasice care pot fi repere și pot oferi soluții constructive timpurilor marcate de tensiunea prezentului.

În utima zi a activităților, participanții la proiectul Erasmus au interpretat scenete inspirate din textele-suport ale proiectului. Echipa din Turcia a recreat barca argonauților, Argo, iar echipele din România și Italia au prezentat scene din Argonauntica și Eneida.

Programul săptămânii a facilitat îndeplinirea obiectivelor și a permis nu doar cunoașterea mitologiei și a unor noțiuni de istorie importante pentru cultura și civilizația europeană contemporană, cât și conștientizarea rolului valorilor comune în promovarea cooperării, prieteniei și păcii.