Activitate de educaţie anticorupţie cu studenţi ai Universității de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” din Iaşi
În ziua de 27 octombrie 2025, ofiţerii de poliție din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi au desfăşurat o activitate de educaţie anticorupţie şi de promovare a integrităţii, la care au participat studenţi ai Universității de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” din Iaşi.
În cadrul activității au fost prezentate aspecte referitoare la structura organizatorică şi competențele Direcției Generale Anticorupție, prin comparaţie cu atribuţiile celorlalte structuri din domeniul combaterii faptelor de corupție, precum şi consecințele fenomenului corupţiei.
Activitățile au avut un caracter interactiv, rezultând un interes deosebit manifestat din partea studenţilor, prin întrebările şi problemele juridice ridicate vizavi de subiectele prezentate de ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Iași.
În vederea realizării unei comunicări eficiente, persoanele care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie în care poate fi implicat personalul MAI, au oricând la dispoziție sistemul telefonic Call-center Anticorupţie – 0800.806.806, număr ce poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.
