Acţiuni in cascada a poliţiştilor din regiunea Moldovei

control-politie

Politistii rutieri din Iasi au retinut astazi 39 permise de conducere, in urma unei actiuni derulate in comun cu politisti din cadrul Inspectoratelor de Politie Judetene Suceava, Botoșani, Neamț și Vaslui.

Actiunea, la care au participat 77 de poliţişti cu autospeciale dotate cu aparate radar s-a desfăşurat sub coordonarea Direcţiei Rutiere, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie.

Ioana Bîlea, purt. de cuv IPJ Iași: Polițiștii rutieri continuă acțiunile desfășurate pentru creșterea gradului de siguranță al participanților la traficul rutier, pe raza județului Iași. În cadrul acțiunii desfășurate astăzi în intervalul orar 10-14, polițiștii ieșeni beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratelor de poliție Suceava, Botoșani, Neamț și Vaslui. Astfel, polițiștii rutieri din cadrul acestor inspectorate de poliție, vor acționa alături de polițiștii ieșeni pentru prevenirea accidentelor rutiere și combaterea principalelor cauze generatoare, aceste acțiuni fiind desfășurate pe drumurile județene și drumul european din județul Iași.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 346 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 145.000 lei. Totodată, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare și au fost reținute 39 de permise de conducere, dintre care 20 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, 5 pentru neacordare prioritate de trecere vehiculelor și 14 pentru alte abateri.