Acţiunea „Foc de artificii”, la final! 21 de dosare penale, 852 de kilograme de articole pirotehnice confiscate

artificii

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui a finalizat activitățile în cadrul acţiunii naţionale “FOC DE ARTIFICII”, activități prin care a fost verificată legalitatea operaţiunilor cu articole pirotehnice derulate de persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă.

În perioada 21 noiembrie 2022 – 4 ianuarie 2023, sub coordonarea Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, poliţiştii vasluieni au desfășurat 38 de acțiuni de amploare în zonele unde existau date că se comercializează astfel de produse și activități de control la societățile comerciale care au ca obiect de activitate operațiuni cu articole pirotehnice.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au întocmit 21 de dosare penale pentru săvârșirea unor infracțiuni de nerespectare a regimului materiilor explozive, fiind cercetate 29 de infracțiuni.

Totodată, au fost puse în aplicare 21 de mandate de percheziție domiciliară și a fost indisponibilizată, în vederea confiscării, cantitatea de aproximativ 852 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de peste 58.500 de lei.

În contextul activităților efectuate, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cel al polițiștilor din cadrul Biroului Pentru Siguranță Școlara Vaslui, au fost desfășurate un număr de 11 activități de instruire și prevenire în unitățile școlare din județ.

În perioada 21.11.2022 – 01.01.2023, pe raza județului Vaslui s-a înregistrat  o singură rănire ușoară ca urmare a folosirii în mod defectuos a unui articol pirotehnic, din categoria petardelor (F1), de către o persoană fizică.