Acțiune rutieră la Iași: poliția a verificat transportul în regim taxi și alternativ, aplicând 70 de sancțiuni
La data de 14 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier, au acționat în vederea verificării legalităţii transportului rutier în regim de taxi, precum şi a transportului alternativ.
În cadrul acțiunii au fost efectuate 95 de testări cu aparatul alcooltest, fiind verificate 107 autovehicule, dintre care 19 autoturisme în regim taxi și 19 autoturisme pentru transport alternativ.
Au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, dintre care 68 la OUG nr. 195/2002, iar restul pentru alte abateri, în valoare de 33.787 de lei.
Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 4 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula 4 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 4 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.