Actiune de deszapezire in Iasi

deszapezire-605x

Date fiind precipitațiile sub formă de ninsoare din acest sfârșit de săptămână, direcțiile și societățile municipale s-au mobilizat pentru ca Municipiul Iași să fie afectat cât mai puțin de vremea de iarnă.

În cursul zilei de duminică, SC Citadin SA, companie care asigură și coordonarea Comandamentului de Iarnă al Municipiului Iași, a intervenit cu 12 autocamioane, 10 sărărițe cu lamă, 13 buldoexcavatoare cu cupă și două cu lamă, șapte tractoare cu  plug, un încărcător frontal, 23 muncitori și șase șefi de trasee. Echipele SC Citadin SA au utilizat 150 tone de clorură de sodiu pe toate traseele. La rândul lor, SC Salubris SA a intervenit pe trotuare și aleile pietonale cu 13 utilaje și 90 de muncitori și a utilizat 23 tone de clorură de sodiu și 6,15 tone de clorură de calciu, SC Servicii Publice SA a lucrat în parcuri, poduri, versanți și scări pietonale cu două autocamioane și a folosit 16 tone de material antiderapant, iar SC Compania de Transport Public SA a acționat cu trei utilaje și un metru cub de material antiderapant.

În cursul nopții de duminică, 7 februarie, spre luni, 8 februarie, în tura dintre orele 20.00 și 8.00, SC Citadin SA a continuat să intervină cu 10 autocamioane, 11 sărărițe cu lamă, cinci buldoexcavatoare, șapte tractoare cu lamă, un încărcător frontal, 23 de muncitori și trei șefi de trasee și a utilizat 129 de tone de clorură de sodiu și o tonă de clorură de calciu. SC Salubris SA a intervenit cu șapte utilaje și 10 muncitori și a folosit 14,8 tone de clorură de sodiu și 4,2 tone de clorură de calciu, SC Servicii Publice a acționat cu un utilaj și a împrăștiat șase tone de material antiderapant, iar SC Compania de Transport Public SA a utilizat patru utilaje, 2,5 tone de material antiderapant și 0,5 tone de clorură de calciu.

 Echipajele Poliției Locale patrulează în permanență și transmit societăților municipale situațiile care necesită intervenții punctuale.

Pentru acțiunile de deszăpezire din această iarnă SC Citadin SA, SC Servicii Publice SA, SC Salubris SA și SC Compania de Transport Public SA au la dispoziție, în total, 190 de utilaje și autovehicule, precum și circa 400 de angajați. Din numărul total de autovehicule și utilaje, 116 sunt ale societăților comerciale ale municipalității, iar restul sunt contractate de Citadin SA, urmând să fie utilizate în funcție de vreme. În stocurile SC Citadin SA mai sunt 3.049 de tone de clorură de sodiu și șase tone de clorură de calciu.