Actiune de amploare a politistilor rutieri în Iași

WhatsApp Image 2022-10-12 at 10.30.34

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Iași, pentru prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.
Astfel, în cadrul acțiunii au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, dintre care 18 pentru viteză, iar restul pentru alte abateri, în valoare totală de 14.935 lei.
Spre exemplu, polițiștii au depistat o femeie din comuna Popricani, care conducea un auto, pe raza mun. Iași cu viteza de 97 km/h, pe un sector de drum unde limita legală este de 50 km/h. Aceasta a fost sancționată contravențională cu amendă în cuantum de 1.305 lei.
În perioada 07 – 16 octombrie a.c., zilnic, polițiști ieșeni sunt la datorie, cu efective crescute, pentru siguranța pelerinilor și cetățenilor județului Iași, în contextul celui mai mare pelerinaj din România, prilejuit de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.
Astfel, polițiștii rutieri vor acționa, pe raza întregului județ, pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor rutiere, fiind folosite zilnic aparatele radar și etilotestele.
De asemenea, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto:
• să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor;
• să efectueze fiecare manevră după o asigurare temeinică;
• să evite efectuarea depășirilor care, în condițiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase;
• să respecte regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile meteo, de drum sau de trafic, este principala cauză de producere a accidentelor rutiere, în România.