ACSM Cetatea 1932 Suceava primește 2 milioane de lei de la Consiliul Județean pentru participarea în Liga a II-a
Consiliul Județean Suceava va sprijini financiar ACSM Cetatea 1932 Suceava cu suma de 2 milioane de lei pentru participarea echipei în Liga a II-a de fotbal. Contractul de finanțare pentru clubul sucevean a fost semnat recent.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a discutat cu președintele Asociației Club Sportiv Municipal Cetatea 1932 Suceava, antreprenorul Marius Neagu, despre planurile de dezvoltare ale echipei și obiectivele pentru perioada următoare.
Unul dintre primii pași ai noului proiect este numirea fostului internațional sucevean Dorin Goian în funcția de președinte onorific al clubului. Oficialii județeni consideră că experiența și notorietatea acestuia pot contribui la dezvoltarea fotbalului sucevean.
„Mă bucur că Dorin Goian, unul dintre cei mai importanți fotbaliști pe care i-a dat Suceava, se implică în acest proiect. Am toată încrederea că experiența, notorietatea și caracterul lui Dorin vor ajuta clubul sucevean să crească”, a declarat Gheorghe Șoldan.
Președintele CJ Suceava a precizat că finanțarea acordată face parte din strategia administrației județene de susținere a sportului de performanță și a proiectelor care pot contribui la dezvoltarea comunității.
„Am susținut CSM Cetatea 1932 Suceava încă din primul an de mandat și rămânem alături de această echipă, dar și de sucevenii care își doresc să vadă din nou fotbal de calitate pe Areni sau pe noul stadion pe care îl vom construi până la urmă”, a transmis Gheorghe Șoldan.
Potrivit acestuia, Consiliul Județean caută în prezent un amplasament în zona metropolitană a Sucevei pentru realizarea unui stadion modern. Noua arenă ar urma să fie destinată atât competițiilor sportive, cât și evenimentelor culturale de amploare.