Accident soldat cu două victime în Secuienii Noi, județul Neamț

Un accident rutier a avut loc pe DN2, în localitatea Secuienii Noi, când un bărbat de 56 de ani, din județul Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și autoturismul pe care-l conducea s-a răsturnat. În urma accidentului, atât conducătorul auto cât și un pasager, în vârstă de 75 de ani, din județul Tulcea, au suferit multiple traumatisme. Una dintre victime a fost găsită la aproximativ 15 metri distanță de autoturism și a primit îngrijiri de urgență din partea echipajului SMURD. Cea de-a doua victimă a fost tratată pentru o hemoragie la nivelul capului. Ambele persoane au fost transportate de urgență la Spitalul Municipal Roman pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ.

Pompierii au luat măsuri pentru prevenirea riscului de incendiu, prin decuplarea bornelor de la bateria autoturismului, iar intervenția a fost susținută și de alți participanți la trafic.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor accidentului și au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *