Accident rutier cu trei victime în Târgu Neamț
La ora 16:12, prin apel la 112, a fost anunțat faptul că un autoturism în care se aflau trei persoane a căzut într-un canal în zona triajului din orașul Târgu- Neamț.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț, SAJ și IPJ.
La sosirea forțelor de intervenție cele trei persoane aflate în autoturism erau evacuate.
Două minore în vârstă de 15 și 16 ani și conducătorul autoturismului, un bărbat de 26 de ani, au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajele SAJ și SMURD. Ulterior persoanele au fost transportate la spital.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.