Accident intre 3 autotrenuri si 5 autoturisme pe Autostrada A1. A fost activat Planul Rosu de Interventie

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este oprit pe Autostrada A1 sensul București – Pitești, la kilometrul 52, în zona localității Corbii Mari, județul Dâmbovița, din cauza unui accident.
Cinci persoane sunt asistate medical la fața locului dintre care 3 sunt incarcerate. Circulația a fost deviată de la nodul rutier 49. A fost activat Planul Rosu de Interventie.
Garda de Intervenție Potlogi intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, iar Detașamentul de Pompieri Titu acționează cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. În sprijin se deplasează și o autospecială de stingere de la Detașamentul Găești, un echipaj SMURD de la Garda Vișina, trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița și un echipaj UTIM.
Foto: Exclusiv DB