Accident în lanț în Galați. Un șofer băut bine a intrat într-un taxi, iar apoi a fost proiectat într-un biciclist. Doi bărbați, în stare gravă la spital

WhatsApp Image 2022-07-16 at 19.01.11 (1)

Accident în lanț, ieri după-amiază, în comuna Vânători, judeţul Galaţi. Un şofer de 41 de ani, băut bine, a intrat cu maşina în plin în taxiul care se afla în faţa sa. În urma impactului, acesta a fost proiectat într-o altă maşină, dar şi într-un biciclist care circula pe marginea drumului.

Trei persoane au fost rănite. Biciclistul şi taximetristul au ajuns la spital, în stare gravă. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind o alcoolemie de 1,14 mg/l în aerul expirat.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pe numele său pentru vătămare corporală din culpă și conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.