Accident grav pe E85, în comuna Sascut: un bărbat a murit, iar alte trei persoane au fost rănite
Un accident rutier grav s-a produs în această dimineață pe DN 2 (E85), în comuna Sascut, fiind implicate două autoturisme.
La locul accidentului au fost mobilizate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Secției de Pompieri Adjud – ISU Vrancea, precum și echipaje medicale din Vrancea și Bacău: o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, o ambulanță de terapie intensivă mobilă (TIM) Bacău și o ambulanță SMURD EPA Răcăciuni.
În urma impactului, patru persoane au fost rănite. Un bărbat a rămas încarcerat într-unul dintre autoturisme și se afla în stop cardiorespirator. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, bărbatul a fost declarat decedat.
Celelalte trei victime, doi adulți și un minor, au suferit politraumatisme și au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul producerii accidentului.