Accident grav la intrarea în pasajul Unirii din București! Un autocar în care se aflau 47 de turiști greci a intrat într-un limitator de înălțime / Arafat: O persoană a murit. Alta este în stare critică

accident unirii

Un accident rutier grav a avut loc vineri la intrarea în pasajul Unirii, din Capitală. Un autocar în care se aflau 48 de cetățeni greci, 47 de pasageri și șoferul, a intrat în limitatorul de înălțime. Trei victime sunt în stop cardiorespirator. Din primele date, conducătorul unui autocar a acroșat poarta de gabarit a Pasajului Unirii, anunță Brigada Rutieră. 

Polițiști au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă după accidentul care a avut loc vineri la intrarea în Pasajul Unirii din Capitală.

Potrivit Brigăzii Rutiere, aceștia continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, în autocar se aflau în total 48 de persoane, dintre care 22 de adulți și doi copii au fost transportați la spitale, dupa cum urmează:

  • 4 la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca)
  • 10 la Spitalul Universitar
  • 8 la Spitalul Bagdasar Arseni
  • 2 la Spitalul Militar Central

22 de persoane fără acuze medicale au fost transportate la Hotel Parliament.

Dintre cele 24 de victime transportate la spitale, 15 au fost preluate de SMURD și 9 cu ajutorul SABIF.

Resursele angrenate au fost următoarele:

  • 2 autospeciale de stingere cu modul pentru descarcerare
  • 2 autospeciale pentru descarcerare
  • 8 autospeciale SMURD
  • 3 autospeciale pentru transport personal și victime multiple
  • Un punct de comandă mobil
  • Detașamentul Special de Salvatori
  • 10 ambulanțe SABIF