Accident cu victime azi noapte în Lunca Cetățuii. Un șofer a fugit de la locul accidentului
Un grav accident rutier s-a produs azi noapte in Lunca Cetatuii. Doua autoturisme au intrat in coliziune iar unul dintre ele a fost proiectat in sant.
Dupa producerea accidentului, unul dintre soferi a fugit. Doi barbati au fost raniti acestia fiind preluati de ambulante si transportati la spital.
“Nu au fost persoane incarcerate. S-au asigurat măsuri specifice de serviciul voluntar pentru situații de urgență Ciurea”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iași, locotenent-colonel Laurențiu Listar.
Politistii investigheaza acum circumstantele producerii accidentului si prinderea soferului fugar.
“La data de 24 decembrie a.c., în jurul orei 00.15, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe DJ248, în comuna Ciurea, a avut loc un accident rutier. Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că șoferul unui autoturism, în timp ce se deplasa dinspre municipiul Iași către localitatea Dumbrava, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 38 de ani ar fi fost proiectat pe spațiul verde, de pe partea dreaptă a sensului său de mers. Celălalt șofer ar fi părăsit locul accidentului, abandonând autoturismul la fața locului. În urma evenimentului rutier, două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Bărbatul de 38 de ani a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, a precizat IPJ Iasi.
