Absolvenții de gimnaziu ar putea susține proba de sport la Evaluarea Națională

sport

Un nou proiect de lege, care prevede ca absolvenții de gimnaziua să susțină o probă la educație fizică, igienă, nustriție și fair play a fost depus la Senat.

Inițiatorii spun că în acest fel vor să dea un imbold copiilor să facă mai multă mișcare.

Statisticile arată că obezitatea în rândul copiilor e în creștere, iar lipsa mișcării se numără printre cauzele principale. Cu ore puține în programă, educația fizică se transformă de multe ori într-o pauză prelungită unde elevii mai mult vorbesc între ei decât să facă mișcare. Dacă sportul va deveni materie de examen, elevii vor chiuli mai rar la orele de educație fizică, speră părinții.

Nu doar absolvenții claselor a opta ar urma să dea examen la sport

„Ne dorim să implementăm și pentru clasele a doua, a patra, a șasea și a opta acest sistem de evaluare care presupune promovarea unui stil de viață activ”, spune senatorul Bogdan Matei.

„Educația fizica este unul dintre factorii importanți pentru ei din toate punctele de vedere, fizic, psihic, intelectual. Noi susținem introducerea a mai multe ore de educație fizică”, a transmis profesorul de sport Carmen Cazacu.

Lipsa sportului este unul dintre motivele pentru care obezitatea crește alarmant în rândul copiilor, atrag atenția medicii. Ei spun că putem preveni obezitatea cu o alimentație sănătoasă, sport și somn de calitate.

„Dacă am un copil și majoritatea ajung cu probleme de greutate, prima întrebare pe care o pun este câtă activitate fizică face. Răspunsul este 0 sau deloc”, spune dr. Bogdan Pascu, medic de nutriție.

Inițiatorii proiectului promit că examenul la sport nu va pune presiune pe elevi. Fără materie de învățat – doar exerciții fizice și noțiuni de bază despre alimentație și igienă.

Digi24