Într-o tara în care pentru mulți copii sărbătorile înseamnă lumină, daruri și căldură, există și o altă lume. O lume în care visurile sunt mici, dar durerea e mare. Aici îl întâlnim pe Darius, un copil care, deși are doar câțiva ani, poartă pe umeri griji prea grele pentru vârsta lui.
Darius are șase frați mai mici care isi traiesc copilaria la limită. Tatăl i-a părăsit, si i-a alungat din casă, iar de atunci, familia se mută dintr-un loc în altul, trăind cu chirie, într-o casă care nu le aparține.
Cu toate acestea, Darius nu vorbește despre lipsuri ci despre oameni. Despre ajutor. Despre fericire. Întrebat ce vrea să devină când va fi mare, răspunsul vine simplu și clar: preot. Nu pentru sine, ci pentru ceilalți. Ca să ajute. Ca să facă oamenii fericiți.
Părintele Damaschin, Preot Misionar
-Tu ce vrei să te faci de aici să nu să fii mare?
-Preot.
De ce vrei să te faci preot?
-Să ajut oamenii.
-Să ajut oamenii?
-Da.
-Dar de ce vrei să ajut oamenii?
Să fie fericiți.
Măi. Măi, da, ești copil milionat. Dar până să te îmbrațișezi așa te-ar iubi doar de copii frumos ca tine.
Părintele Damaschin, preot misionar, îl ascultă cu emoție. În ochii copilului vede o maturitate dureroasă, dar și o lumină rară. Un copil care, în ciuda rănilor, a ales să iubească.
Iubiților, mi se tristă ca pentru un lume ca noastră să vezi că există două luni, două României, ar spune cineva. O Românie în care toate visele copilor se împlinesc și una în care copiii noștri nu doar că nu știu de Moșul Nicolae sau de Moș Crăciun și s-au obișnuit pentru că ei nu au nici măcar unde să-și primească dulciurile, dar cred cu tărie că de noi depinde ca toți copiii româniști că aici, la propriu, în România noroailor, în România frigului, în România indiferenței și a foamei, să aibă șansa unui săbători cu adevăr fericite
Atmosfera este apăsătoare. „Există două Românii”, spune părintele. Una în care visele copiilor se împlinesc și alta în care copiii nu știu nici de Moș Nicolae, nici de Moș Crăciun. O Românie a frigului, a foamei și a indiferenței, unde sărbătorile sunt doar o altă zi. Când este întrebat ce și-ar dori de Crăciun, Darius nu cere jucării. Nu cere haine. Cere o casă, un loc al lor, în care el și frații lui să știe că aparțin cu adevărat.
Ce ai vrea ca Dumnezeu să-ți aducă ție de Moș Crăciun?
O casă.
-O casă?
-Dar voi nu aveți casa voastră? A cum este casa aceasta?
A la bătrânica.
-La bătrânica.
-Și stați cu chirii aici, am înțeles?
Da.
Dar Darius ne-a spus deja că aici sunt dorințele lui.
Va veni și o masă plină cu bunătăți, vor vine și doar pentru frații lui, că nu uitați. Câți frați ai tu?
Șase frați.
Și sperăm noi să ne putem apuca și de casă, pentru că tot ceea ce vorbează pentru noi iubiții lor este fericirea copiilor. Haideți să dărâim iubire!
În jurul lui, speranța începe timid să prindă contur. O masă cu mâncare. Un zâmbet pentru frații lui. Și poate, într-o zi, o casă construită din bunătate și solidaritate. Dar rana cea mai adâncă rămâne absența tatălui.
Darius, dar tu nu ai tată? Dacă tatăl tău a murit?
-Nu.
-Păi, dacă nu a murit și nu ai tată, de ce spui că nu ai tată?
-Mi-a părăsit.
-V-a părăsit?
Cum adică v-a părăsit?
-Ne-a dat afără de casă.
-Și de atunci voi stați… Nu vă depăcați, nu?
-Te doare sufletul pentru treaba aceasta?
-Da.
-Dar Darius, eu o să te rog ceva, să te rogi pentru el, ca Dumnezeu să le ierte, dar tu n-ai voie, dacă vrei să fii preot, să fii supărat pe cineva.
Povestea lui Darius nu este doar despre abandon. Este despre credință, speranță și puterea incredibilă a unui copil de a visa la fericirea altora, chiar și atunci când propria copilărie a fost frântă prea devreme.
About The Author
