A murit unul dintre medicii care au ajutat pacienții din incendiul de la Piatra Neamț. A luat Covid din spital

Medicul chirurg Iosif Koszeghi, președintele Colegiului Medicilor din Neamț, a decedat în urma infectării cu noul coronavirus. Medicul a fost diagnosticat pozitiv, imediat după incendiul izbucnit la secția de ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

Medicul chirurg al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț a fost internat inițial la Bisericani, apoi în secția de ATI de la Piatra Neamț, după care a fost transferat la Cluj, localitate în care era stabilită și fiica sa. Fusese confirmat infectat cu coronavirus și, pe fondul altor probleme de sănătate, a fost îngrijit la secția de terapie intensivă. În ciuda eforturilor doctorilor, boala s-a dovedit mai puternică, transmite mesagerulneamt.ro.

„CMR își exprimă întreaga compasiune și părere de rău cu privire la moartea medicului Iosif Koszeghi, survenită în urma infecției cu SARS-COV-2. Medicul chirurg Iosif Koszeghi, președinte al Colegiului Medicilor din județul Neamț, a pierdut lupta cu noul coronavirus, după ce, se pare că, a contactat virusul la locul său de muncă, în Spitalul Județean Piatra Neamț. Dr. Iosif Koszeghi a fost un medic dedicat, acesta participând efectiv în seara tragediei ce a avut loc în secția ATI COVID a Spitalului Județean Piatra Neamț, implicându-se cu toate riscurile în ajutorarea celor răniți și în acțiunile imediat de după stingerea incendiului”, a transmis Colegiul Medicilor din România.