A murit și băiețelul în vârstă de 7 ani, din accidentul de tren de la Timișești. Acesta era internat de o lună la Spitalul de Copii din Iași

accident-neamt2

Copilul în vârstă de 7 ani, victima accidentului din 14 decembrie, când mașina în care se afla a fost lovită de tren, a murit la un spital din Iași.

Tragedie în familia celor doi frați implicați în accidentul din comuna Timișești. Dupa ce pe 17 decembrie, Alexandra, șoferița în varsta de 23 de ani, a murit în unitatea medicală unde se afla internată, a încetat din viață și fratele acesteia, în vârstă de 7 ani. Copilul s-a stins ieri, 7 ianuarie, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” din Iași.

Reamintim că incidentul a avut loc pe 14 decembrie, în jurul orei 07:40, în localitatea Timișești. Un autoturism în care se aflau două persoane a fost lovit de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată.

În autoturism se afla șoferița (o tânără de 23 de ani) și frățiorul ei de 7 ani.

Copilul a fost scos din autoturism de participanții la trafic. Acesta a fost preluat în stare de inconștiență, cu semne vitale.

Tânăra a fost scoasă din autoturism de pompieri, fiind preluată de un echipaj de la Ambulanță și transportată la Spitalul din Târgu-Neamț.

Ulterior, copilul a fost dus cu un elicopter SMURD la un spital din Iași, iar șoferița a fost transportată la spitalul din Piatra-Neamț.