A murit Ruslan Hasbulatov, fostul preşedinte al parlamentului rus

62314570

Fostul preşedinte al parlamentului rus, Ruslan Hasbulatov, a murit la vârsta de 80 de ani, a anunţat televiziunea rusă de stat.  

Ruslan Hasbulatov, de origine cecenă, a murit la domiciliul său dintr-o suburbie a Moscovei, conform anunțului făcut de familia sa.

Cauza decesului nu a fost menționată. Trupul neînsuflețit al acestuia va fi dus în satul său natal Tolstoi-Iurt, în Cecenia, unde va avea loc înmormântarea, a precizat el pe Facebook.

După căderea Uniunii Sovietice în 1991, Ruslan Hasbulatov, un aliat apropiat al lui Boris Elţîn, a fost numit preşedinte al parlamentului.

După ce împreună au rezistat loviturii de stat din august 1991, între ei s-a dezvoltat o rivalitate. Lupta pentru putere a culminat cu revolta din octombrie 1993, când Boris Elţîn a trimis tancurile să ia cu asalt clădirea parlamentului. Ruslan Hasbulatov a fost încarcerat pentru scurt timp. A fost amnistiat în 1994.