A murit chirurgul iesean Mihai Radu Diaconescu!

lumanari

S-a stins din viata Mihai Radu Diaconescu, exceptional chirurg, care si-a desfasurat intreaga activitate profesionala la Spitalul Clinic Cai Ferate Iasi. Profesor si formator al scolii de chirurgie iesene, un om educat, cu o inalta statura intelectuala a incetat din viata alaltaieri, dupa o indelungata suferinta.

Mihai Radu Diaconescu a fost şeful Clinicii de Chirurgie generală din martie 1993 până în luna septembrie 2007 din cadrul Spitalului CF Iaşi. De asemenea, a fost marcant cadru didactic la UMF „Grigore T. Popa” Iaşi.

Trupul neînsufleţit va fi depus joi, între orele 11.00 -12.00 la Spitalul C.F. Iaşi şi în faţa amfiteatrului Clinicilor Chirurgicale ale Spitalului „Sf. Spiridon​” Iaşi” orele 12.00 -14.00.

Inmormantarea va avea loc maine, la ora 15.00, in cimitirul Eternitatea.