Unul dintre pacientii transferati de la Neamt in judetul Iasi a murit

lumanari

Unul dintre pacientii care au fost transferati de la Spitalul Judetean Piatra Neamt in judetul Iasi, dupa ce sectia de Terapie Intensiva a fost inchisa, a murit la Spitalul Municipal Pascani. Pacientul nu a avut legatura cu incendiul, el fiind in stare grava, infectat cu SARS-Cov-2.

Unul dintre pacientii infectati cu noul coronavirus care se aflau in Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Piatra Neamt si care a fost transferat la Spitalul Municipal Pascani a murit.

Pacientul era in stare grava, cu comorbiditati, si ar fi avut nevoie de terapie intensiva, fiind dispus transferul dupa ce Sectia ATI a fost inchisa in urma incendiului.

Ministerul Sanatatii a transmis, luni, ca pacientul nu a fost implicat in incendiul de la Sectia ATI din Piatra Neamt.

Secretarul de stat Raed Arafat a precizat, duminica dimineata, ca de la Spitalul Judetean Neamt au fost transferati sase pacienti din salonul ATI afectat de incendiu si inca un pacient care se afla deja in UPU si care necesita terapie intensiva.

„Persoanele care au fost evacuate la UPU plus inca o persoana care se afla la UPU si care avea nevoie de terapie intensiva au fost evacuate la Spitalul Letcani – sase persoane si la spitalul din Pascani – o persoana”, a precizat Arafat.