A luat foc un magazin alimentar din Suceava

Alarma de incendiu a unui magazin alimentar din municipiul Suceava (str. Mărășești) s-a declanșat în această noapte, evenimentul fiind anunțat la 112 în jurul orei 0:45.

La fața locului, s-au deplasat trei autospeciale de stingere, de la Detașamentul de pompieri Suceava.

Echipele de căutare-salvare au pătruns în interiorul magazinului, care era inundat în totalitate cu fum, pe o suprafață de aproximativ 140 de metri pătrați.

Sursa fumului provenea de la un incendiu provocat de un scurtcircuit, produs la instalația electrică a magazinului.

Au ars materiale combustibile de pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați – un frigider, aparate de aer condiționat, corpuri de iluminat, rafturi din material plastic, produse alimentare etc. Din cauza fumului dens și a temperaturilor ridicate, s-au degradat tencuiala și zugrăveala magazinului, dar și altele.

Incendiul a fost localizat și lichidat cu rapiditate, fiind salvate magazinul, cu bunuri din interior, zona de birouri și cea pentru depozitare marfă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *