A innebunit lumea. Un tanar si-a violat 3 prieteni la o petrecere in Tg. Neamt

Petrecere de zile mari, marcă garantată The Secret

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați de către trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 28 de ani, din județul Suceava, cu privire la faptul că au fost victimele infracțiunii de viol.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, în noaptea de 8 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, cei trei au mers împreună cu un tânăr de 29 de ani, din județul Suceava, la un bar din Târgu-Neamț unde, pe fondul consumului de alcool, ar fi fost obligați să întrețină relații sexuale cu acesta.

La data de 9 septembrie a.c., tânărul de 29 de ani, a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și tentativă de viol.

În cursul cercetărilor, două din cele trei persoane vătămate, și-au retras plângerea prealabilă, față de tânărul de 29 de ani, nefiind dispuse alte măsuri.

Totodată, pe numele celei de a treia persoane vătămate, era emis de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, acesta fiind escortat și introdus de polițiști în Centrul de Reținere și Arest Preventiv, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.