A început sezonul murăturilor și conservelor de iarnă
A început sezonul borcanelor cu murături la Iași, iar piețele sunt pline în aceste zile de gospodine care își fac provizii pentru iarnă. Gogonelele, gogoșarii, castraveții, roșiile și vinetele sunt printre cele mai căutate legume, iar cumpărătorii spun că prețurile sunt ceva mai mici față de anii trecuți.
În Piața Alexandru, oamenii au venit încă de dimineață să caute cele mai bune prețuri pentru murături, zacuscă, zarzavat sau suc de roșii. Pentru multe gospodine, pregătirea conservelor este o tradiție care se păstrează în fiecare toamnă, iar borcanele ajung să fie trimise și copiilor plecați în străinătate.
“Eu pun pentru că trebuie să dau la copii în Germania, că acolo, vai de capul lor. Am stat 6 luni, dar m-am lămurit ce mănâncă ei. Numai de la market-uri.”
Iar lista de provizii este lungă: de la murături și zarzavat până la sticlele cu suc de roșii făcut în casă.
“Am făcut 20 de sticluțe de suc de roșii, dar vă dați seama, dau la 4 copii. Gogoșari, castraveți din grădină, suc de roșii tot din grădină.”
Pentru altele, pregătirea conservelor este o adevărată tradiție de familie, de la care nu vor să se abată.
“Tradițional, nici nu pot să mă abat de la obișnuința mea. Fac și pentru mine și pentru copii, dar în cantitate rezonabilă. Niciodată nu am făcut foarte mult.
R: Cam câte borcane ați făcut? Suc de roșii?
Acum am luat roșii ca să fac sucul.
R: Este mai sănătos așa?
Clar. Știu ce am pus acolo. Prefer preparatele mele.“
Nu toată lumea mai are însă timp sau spațiu pentru zeci de borcane, așa că unii ieșeni preferă să cumpere murăturile gata făcute.
“Nu prea pun murături. Prefer să cumpăr.
R: Suc de roșii cumpărați?
Mai fac și suc de roșii dar nu am spațiu unde să le țin și nu îmi permit să fac.”
Pentru alte gospodine, însă, borcanele cu legume sunt nelipsite, chiar dacă anumite preparate trebuie consumate cu măsură.
“Îmi pun eu în casă, nu prea am voie să mănânc, dar mi-am pus gogoșari, castraveți.”
Iar legumele puse la borcan sau congelate își găsesc locul apoi în tot felul de preparate de iarnă.
“Pun la zarzavat și, dacă îmi fac tocăniță, pun roșii. Dacă fac ghiveci, pun roșii, morcov, țelină și ce mai trebuie.”
În piețe, ardeii kapia și gogoșarii costă aproximativ 5 lei kilogramul, roșiile și varza se vând cu 3 lei, iar conopida ajunge la 2,90 lei kilogramul. Vinetele costă 5,99 lei kilogramul, castraveții 4 lei, iar pepenii pentru murat aproximativ 3 lei kilogramul.