A început a XVII-a ediție a concursului „Ionel Teodoreanu”

In aceste zile se desfășoară la Iași o nouă ediție a Concursului National Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”, adresată elevilor din clasele gimnaziale. La aceasta competiție, organizată de Inspectoratul Școlar Județean și Colegiul Național „Costache Negruzzi”, sub egida Ministerului Educației, participă 200 de elevi din toate județele țării.

Și în acest an, la Colegiul National „Costache Negruzzi” are loc o noua ediție a celebrului concurs „Ionel Teodoreanu, în cadrul căruia, elevii pasionați de lectură și de arta frumosului, au prilejul de a-și arăta talentul în arta condeiului.

„De ce Ionel Teodoreanu? Este unul dintre absolvenții care onorează pe aceste plăci de marmură, trecutul istoric al școlii noastre. Este un model de scriitură cu parfum romantic, cu atmosferă arhaică a Iașului de altădată, cu talent narativ și cu bucuria metaforei și poate fi un model de întoarcere spre lectură, spre carte a elevilor. Sigur, noi nu rămânem cantonați doar într-un anume tip de literatură, suntem în plină post-modernitate și normal că elevii trebuie să citească și alte tipuri de cărți, dar în acest dialog, între tradiție și modernitate, se pot contura valorile lor legate de cultură, legate de sensibilitatea estetică. Mai mult decât atât, spiritul acestui concurs a fost acela de a crea posibilitatea tinerilor de a înțelege mesaje estetice diferite, din diferite forme de artă, fie că vorbim de pictură, de muzică, de arhitectură., de teatru și coregrafie, în aceste împletiri inedite, în acele sinestezii pe care le găsim în textul literar, dar ei trebuie să le înțeleagă și să le interpreteze și când iau contact cu diferite forme de artă”, a declarat Camelia Gavrilă, directorul Colegiului Național „Costache Negruzzi”.

Astăzi, după prima probă a concursului, elevii au avut prilejul sa-l întâlnească pe scriitorul ieșean, Dan Lungu, care a stat de vorbă cu aceștia și le-a împărtășit din tainele scriiturii.

„Este extrem de bine pentru Iașul educațional că acest eveniment are loc aici și mă bucur foarte mult că poartă numele lui Ionel Teodoreanu. Pentru că Ionel Teodoreanu este un autor care o perioadă a fost într-un con de umbră ca receptare, iar acum este un reviriment, parcă îl redescoperă românii, îl redescoperă adolescenții și mă bucur că un concurs îi poartă numele. Eu sunt aici în calitate de scriitor și mă bucur să le prezint adolescenților cartea „Vloger la 13 ani”, o carte care este scrisă pornind de la un adolescent, de la propriul meu copil, pentru adolescenți și vin să le-o propun, să discutăm pe marginea ei, aici fiind un context minunat pentru asta”, a declarat Dan Lungu, scriitor.

Probele pe care elevii le vor susține, atât scrise, cât și orale, sunt menite să valorifice competențele de receptare și producere de mesaje scrise asupra textul literar sau nonliterar, explorat în relație cu alte tipuri de imagini artistice precum cele plastice, muzicale, dramatice sau cinematografice.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!