A fost votata legea risipei alimentare
A fost votata legea risipei alimentare. Anul se pierd peste 2,5 milioane de tone de mancare
A fost votata legea risipei alimentare
Deputatii au adoptat un proiect de lege pentru stoparea risipei alimentare. Legea va merge la promulgare si are toate sansele sa fie adoptata. In Romania, se pierd anual 2,5 milioane de tone de mancare, asta desi peste 150.000 copii se culca flamanzi, potrivit unui raport realizat de Organizatia Salvati Copiii.
Legea prevede mai puţină birocraţie atunci cand organizaţiile neguvernamentale pot să primească alimente cu un grad mare de perisabilitate si o platformă naţională de raportare a datelor cu privire la risipa alimentară de la operatori, creată şi gestionată de către Ministerul Agriculturii.
De asemenea, magazinele, restaurantele, cantinele, autorităţile care gestionează şi ele alimente vor fi obligate să aplice cel puţin două măsuri dintre cele enumerate de lege înainte să arunce alimentele la gunoi. In plus, operatorii economici pot sa reduca pretul la alimente inainte de expirare, sa doneze mancareasau sa le transfere pentru refolosirea lor in cazul mancarii animalelor.
Unul dintre obiectivele legii este respectarea ţintelor asumate de România de înjumătăţirea pe cap de locuitor a risipei alimentare până în anul 2030. Studiile arată că între 30% şi 50% din mâncarea pe care românii o cumpără o aruncă, apoi, la gunoi în fiecare lună.
Fii alături de noi pe Facebook pentru mai multe știri!