A fost stabilit traseul pentru Autostrada A8, de la Podu Iloaiei până la Ungheni

traseu A8

Consiliul Județean și Primăria Municipiului Iași au organizat, astăzi, în parteneriat, o întâlnire de lucru pe tema Centurii de Nord a Municipiului Iași, parte a viitoarei Autostrăzi A8. La dezbatere, au fost invitați reprezentanții Instituției Prefectului, ai CNAIR, ai proiectantului Consitrans SRL, primari ai comunelor de pe traseu și membri ai asociațiilor civice pro-autostradă. Cei prezenți la workshop au analizat provocările pe care le presupune viitorul traseu pe tronsonul Podu Iloaiei – Iași – Ungheni din A8, argumentele privind necesitatea profilului de autostradă pe acest segment și conexiunile cu Aeroportul Internațional Iași și viitorul Spital Regional de Urgență. Participanții la dezbatere s-au declarat, în unanimitate, în favoarea Alternativei 2 de traseu (varianta albastră) pentru Centura de Nord a municipiului și vor semna un document comun care va fi trimis, mâine, către CNAIR și ulterior în atenția JASPERS, organismul de consultanță al Comisiei Europene. La JASPERS se află, în prezent, în analiză, cinci variante de traseu pentru segmentele din A8 care traversează județul Iași.

“Discutăm despre o infrastructură care trebuie să deservească nevoile în continuă dezvoltare atât ale regiunii noastre cât și ale Republicii Moldova pentru următorul secol. Acest sector din A8 are asigurată finanțare prin Programul Operațional de Transport (POT) și, prin această întâlnire, în cadrul căreia am ajuns la un consens în privința alternativei 2 de traseu (albastră), ne-am dorit să câștigăm timp, pentru că orice zi pierdută va însemna costuri mai mari în implementarea proiectului. Solicităm parcurgerea cu celeritate a etapei de definitivare a traseului și a Studiului de Fezabilitate pentru ca oportunitățile de finanțare să fie fructificate cu succes. Le-am transmis reprezentanților CNAIR și Consitrans că susținem în mod unanim ca legătura cu autostrada prin breteaua C. A. Rosetti, SRU și Aeroport să fie pe patru benzi. Este o chestiune nenegociabilă pentru comunitatea noastră și vrem ca punctul nostru de vedere să fie susținut mai departe și în discuțiile cu JASPERS. Susținem, de asemenea, fără echivoc, adoptarea profilului de autostradă pentru întreg traseul avut în vedere de proiect, orice altă soluție inferioară de profil fiind de natură să pună în pericol capacitatea de dezvoltare și potențialul de mobilitate al întregii zone’’, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.

În cadrul dezbaterii, Gabriel Budescu, director în cadrul CNAIR, a anunțat că instituția va pune la dispoziție, timp de o săptămână, un chestionar online, alături de variantele de traseu ale Autostrăzii Unirii, astfel încât toți cei interesați să își exprime punctul de vedere.