A fost semnat contractul privind studiul de fezabilitate pentru modernizarea drumului național 25, pe tronsonul Galați – Tudor Vladimirescu

Yellow Lines on a Winding Road

Astăzi, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat contractul privind realizarea studiului de fezabilitate, a studiilor de teren și a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pentru modernizarea DN25, pe tronsonul Galați – Tudor Vladimirescu. Licitația a fost câștigată de S.C Like Consulting S.R.L, iar valoarea contractului este de 2.180.000 de lei (fără TVA).

„DN 25 este una dintre cele mai aglomerate artere de circulație din județ, traficul fiind infernal în anumite momente ale zilei. Drumul trebuie modernizat și extins la patru benzi acolo unde este posibil. Pentru a realiza acest lucru cât mai repede, am făcut un parteneriat cu CNAIR, care are în proprietate și administrare acest drum, pentru o amplă și necesară investiție de modernizare pe aproximativ 40 de kilometri, între Galați și Tudor Vladimirescu.

Firma care a câștigat licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate are doar câteva luni la dispoziție  pentru a configura cea mai bună variantă de traseu, inclusiv pentru a stabili zonele unde se pot construi pasaje sau poduri. După ce vor fi făcute toate aceste studii,  proiectul va fi depus spre finanțare pe fonduri europene”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.  

Contractul prevede realizarea studiului de fezabilitate și a documentației de autorizare a lucrărilor de intervenție, inclusiv studiul geotehnic, ridicările topografice, studiul hidrologic, studiul de trafic, studiul hidraulic, studiile de coexistență, studiul arheologic, toate studiile specifice solicitate de instituțiile avizatoare, documentaţiile suport pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii, documentația necesară obținerii avizului de oportunitate, studiul de evaluare a emisiilor CO2, analiza cost-beneficiu, analiza instituțională, raportul privind evaluarea impactului asupra mediului, harta cu datele de geolocalizare ale investiției, raportul privind utilitățile (unde este cazul) și documentația tehnică aferentă stabilirii culoarului de expropriere (dacă este cazul).