A fost scos la licitatie tronsonul Leghin – Pipirig, parte din A8

A fost scos la licitatie primul tronson care intra in zona montana din A8. Leghin – Pipirig se întinde pe o lungime de 19,3 kilometri si vine în continuarea primului, deja contractat pentru execuție, care are aproximativ 30 de kilometri și se întinde de la Leghin până la Moțca, la intersecția cu DN2.
Contractul prevede proiectarea și execuția a 7 tuneluri, 46 poduri, pasaje și viaducte. Cel mai lung viaduct are o lungime de 428 de metri. Valoarea estimată a contractului este de 3,8 miliarde lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, din cadrul Programului Transport 2021 – 2027.
Durata contractului va fi de 48 de luni, din care 12 luni pentru etapa de proiectare și 36 de luni pentru etapa de execuție.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 25 iunie 2024. Acesta este cel de-al doilea lot al acestei autostrăzi scos la licitație în acest an, după ce, la începutul lunii trecute, a fost publicat anunțul de licitație publică pentru lotul Miercurea Nirajului – Sărățeni (23,4 km).
Pentru A8, au fost semnate si cele două tronsoane din capăt, ambele prinse în PNRR și care trebuie finalizate până în 2026.
La 16 februarie 2024, CNAIR a semnat contractul cu antreprenorul turc Nurol. pentru secțiunea Tg. Mureș – Miercurea Nirajului. Pentru celălalt segment al Autostrăzii A8 Târgu Mureș-Iași cuprins în PNRR, cei 30 de kilometri între Leghin și Moțca vor fi executati de omul de afaceri Dorinel Umbrarescu.