A fost inaugurat un sistem de colectare a deșeurilor plutitoare pe râul Crișul Repede

277110258_393659739243097_4511233180756563563_n

În încheierea celor două zile de vizită de lucru, am participat, astăzi, la Oradea, la inaugurarea unui sistem de colectare a deșeurilor plutitoare pe râul Crișul Repede.

Pe lângă contribuția la ecologizarea râului Crișul Repede, acest proiect este foarte important și prin faptul că s-a realizat prin implicarea activă a mediului privat și ONG-urilor, alături de autorități. Sistemul reține deșeurile din râu printr-un braț mobil, direcționându-le într-o cuvă de colectare. După colectare, deșeurile sunt sortate și transportate către reciclare.

Concluziile celor două zile:

  • Avem neapărată nevoie de soluții de moment, cu efect imediat, pentru a scăpa de miile de tone de deșeuri care ajung în râurile României și afectează biodiversitatea, punând în pericol bunăstarea comunităților.
  • Implementăm o soluție integrată pentru eliminarea deșeurilor plutitoare de pe cursurile de apă din vestul țării. În total, vom avea montate 10 sisteme de colectare în bazinele Crișurilor și Someș-Tisa.
  • Este clar că cea mai eficientă metodă prin care putem scăpa de aceste deșeuri este prevenția. Pentru a elimina definitiv deșeurile din râurile noastre, avem nevoie să construim mult la capitolul comportament și responsabilitate al fiecăruia dintre noi.