81 kilograme de opiu, în valoare 1,5 milioane euro, găsite ascunse deasupra cabinei unui autocamion

1643804065258-15722-S4

În data de 01.02.2022, în jurul orei 04.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat – județul Dolj s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean turc în vârstă de 48 de ani, la volanul unui autocamion. Şoferul transporta mase plastice şi circula pe ruta Turcia-Germania.

Acţionând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat controlul fizic al mijlocului de transport. Astfel, deasupra cabinei autocamionului, în spatele panoului de protecţie împotriva vântului, au fost descoperite mai multe pachete ambalate în saci de plastic. În urma controlului amanunțit s-a stabilit că pachetele respective conţin o substanţă solidă, de culoare maronie, în greutate totală de 81 kg (posibil opiu).

Întreaga cantitate de substanță a fost preluată de lucrători de la BCCO Craiova pentru a fi trimisă spre expertiză la laboratorul de specialitate.

În cauză, cercetările sunt continuate de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu BCCO Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Totodată, autocamionul a fost indisponibilizat la sediul PTF Calafat, iar cetăţeanul turc a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Dacă ar fi fost comercializate pe piaţa neagră, drogurile ar valora aproximativ 1.500.000 euro.