81 de ani de la Pogromul de la Iași

Pogromul de la Iași

Pogromul de la Iași, din vara lui 1941, este cunoscut drept cel mai mare masacru antisemit de pe teritoriul României din epoca modernă. Peste 13.000 de evrei au murit, iar acum, după 81 ani, Comunitatea Evreilor împreună cu autoritățile locale au organizat o serie de manifestări de comemorare.

Pogromul de Iași va rămâne o pată neagră din istorie. Aici, în numai două zile, peste 13.000 de evrei au murit nevinovați. În memoria lor, a fost organizat un ,,Marș al vieții”, la care au participat sute de persoane.

Comemoram, deplângem memoria celor dispăruți în Pogrom. Marșul vieții, pentru că am ales să vorbim, să spunem generațiilor care vin ce s-a întâmplat la Iași în urmă cu 81 de ani, una dintre cele mai negre pagini din istoria României contemporane, a spus Albert Lozneanu, secretarul general al Comunității Evreilor Iași.

Autoritățile locale și județene au fost prezente la ceremonia religioasă din Cimitirul Evreiesc.

Cine nu-si cunoaște istoria nu o să poată să își cunoască viitorul. Faptul că vorbim despre aceste lucruri mai puțin plăcute care s-au întâmplat, în istoria omenirii, spun eu că este un lucru bun pentru că participând la astfel de activități, vorbind despre astfel de atrocități, avem șansa ca generațiile următoare să nu treacă prin așa ceva, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași.

Pe parcursul acestei săptămâni vor fi organizate mai multe evenimente prin care se va comemora Pogromul de la Iași din 26 – 29 iunie 1941.