80% dintre poliţiştii ieşeni au pistoale „Carpaţi“. Dotarile politistilor ca in anii 70′

pistol carpati

Cazul poliţistului împuşcat în judeţul Timiş de un tâlhar recidivist i-a pus pe gânduri pe oamenii legii din Iaşi. Nivelul de înarmare a poliţiştilor din Iaşi a rămas la nivelul anului 1970. Dacă despre veste antiglonţ nici nu se poate vorbi la poliţiştii ieşeni, aproximativ 80% din armanentul din dotarea poliţiştilor din Iaşi îl reprezintă pistolul „Carpaţi“. Poliţistul care are „Makarov“ se consideră un „norocos“, iar cel care deţine un „Glock“, este deja un „moft“.

Cu pistoale Glock sunt înarmaţi doar poliţiştii mascaţi ai Serviciului de Acţiuni Speciale (SAS), această structură fiind singura complet utilată cu acest gen de arme austriece. Acest tip de pistoale mai este folosit de o parte dintre poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi de la Brigada pentru Combaterea Criminalităţii Organizate (BCCO) Iaşi.

Însă cea mai mare parte a oamenilor care activează în cele două structuri au în dotare pistoale Makarov, care este considerat un pistol bun. De asemenea, toţi poliţiştii de la Serviciul Rutier Iaşi şi Biroul Rutier Iaşi au în dotare pistoale Makarov, chiar şi unii de la Biroul de Investigaţii Criminale.

În rest, poliţiştii de la posturile de poliţie din mediul rural, de la secţiile de poliţie din mediul rural cât şi cei care lucrează în Ordine Publică – adică cei care patrulează pe străzi, sunt echipaţi cu pistoale Carpaţi.

„Sunt unele pistoale Carpaţi care trag binişor, dacă te înveţi cu ele. Acesta este secretul, să te antrenezi bine cu ele. Dacă glonţul obişnuieşte să se ducă un pic în dreapta, trebuie să compensezi mutând direcţia armei“, ne-a spus un poliţist de la o secţie de poliţie.

Nici în pri­vinţa altor echipamente, poliţiştii ieşeni nu sunt „băgaţi în seamă“ de către superiorii lor de la Bucureşti. De exemplu, judeţului Bacău i-au fost repartizate mai multe radare tip pistoale, iar Iaşului, care are o populaţie nume­roasă, doar unul.

De asemenea, aparatele Drager folosite de către poliţiştii de la rutieră sunt vechi. Majoritatea au bateriile uzate, necesitând o jumătate de zi pentru încărcare şi doar una sau două de folosire pe stradă.

De asemenea, poliţiştii nu au în dotare veste antiglonţ, pentru situaţii ca cea de la Timişoara, când un poliţist care urmărea un traficant de droguri a fost împuşcat de către acesta în cap şi în gât. Poliţistul împuşcat avea un pistol Carpaţi, iar traficantul de droguri, un pistol de origine sârbească.

Tot poliţiştii ieşeni sunt revoltaţi şi de condiţiile de lucru din birouri. De aici lipseşte aerul condiţionat iar în majoritatea din ele au fost „modernizate“ pe bani proprii.

„Stăm pe teren însă avem o groază de rapoarte şi dosare de scris. Am ajuns să-i invidiem pe cei din Arest. Aici, deţinuţii au aer condiţionat, plasmă TV şi stau cel mult câte doi în cameră. Tot să stai acolo“, ne-a spus un poliţist.

Poliţiştii ieşeni au ţinut ieri un moment de reculegere în memoria colegului lor din Timiş care a fost omorât de către un interlop. La ora 12, poli­ţiştii s-au oprit din lucru şi au ţinut trei minute de reculegere. Echipajele de la Poliţia Rutieră au pornit semnalele acustice şi luminoase, şi de asemenea, în faţa sediului Poliţiei Munici­piului Iaşi, poliţiştii care lucrează în această aici au coborât în faţa instituţiei pentru a co­memora poliţistul căzut la datorie.

„La ora 12, în memoria poliţistului ucis ieri prin împuşare de traficantul de droguri din Timi­şoara, s-a ţinut un moment de reculegere, inclusiv cu autospecialele poliţiei pornite pe semnal acustic şi luminos“, a precizat Ioana Buştiuc, reprezentant al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi.

Sursa: Ziarul de Iasi