8 focare de pesta porcina africana in judetul Iasi

Ce-este-pesta-porcina-africana

La nivelul judetului Iasi sunt active 8 focare de pesta porcina africana la porc domestic. Doua sunt in Podu Iloaiei si cate unul in Tiganasi, Zagavia, Maxut, Todirel, Scobinti si Vanatori, ultimul fiind declarat in urma cu doua zile.

Reprezentanții DSVSA urmăresc pe teren aplicarea programelor de măsuri specifice în localitățile vizate și pe fondurile cinegetice din zonele afectate. De asemenea, se fac controale cu reprezentanții poliției, pe arterele de circulație din județul Iași, în vederea depistării comerțului ilegal cu suine.

În ultimii doi ani, la nivelul judetului, au fost declarate închise, în urma aplicării planurilor de măsuri stabilite de Centrul Local pentru Combaterea Bolilor, un număr de 38 de focare de pestă porcină africană, în 26 de localități.

În momentul de față, la nivelul județului Iași, Centrul Local pentru Combaterea Bolilor, condus de prefect, coordonează aplicarea planurilor de măsuri referitoare la combaterea pestei porcine africane la porc mistreț pe un număr de 19 fonduri de vânătoare.