6 tineri care au furat in Iasi la inceputul lunii un portofel au fost prinsi dupa 2 saptamani

hot-buzunare-furt-geanta-portofel-1280x720

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat 6 tineri cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 03/04 ianuarie, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iași, aceștia i-ar fi smuls unui tânăr portofelul din care ar fi sustras 400 de lei.

Pentru depistarea unuia dintre cei șase tineri, polițiștii ieșeni au beneficiat de sprijinul colegilor de la IPJ Cluj și IPJ Mureș, acesta fiind localizat pe raza mun. Cluj.

Miercuri, cei șase tineri bănuiți de comiterea faptei au fost conduși la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, toți au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore. Ieri, aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi și Judecătoriei Iași, instanța dispunând față de ei luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.