6 iulie a fost cea mai călduroasă zi din istoria măsurătorilor

Joi a fost cea mai călduroasă zi din istoria măsurătorilor. Noul record a fost stabilit în contextul unor valuri de căldură care au sufocat mai multe ţări. În schimb, Spania a fost distrusă de ploi puternice. Este doar începutul, avertizează meteorologii: oceanele din ce în ce mai calde duc la înteţirea fenomenelor extreme.

A fost săptămâna recordurilor meteorologice. Joi s-a înregistrat cea mai caldă zi din istorie, iar recordul a fost doborât pentru a patra oară numai în această săptămână. Oamenii de ştiinţă spun că sunt cele mai ridicate temperaturi din ultimii 100.000 de ani.

„Vom continua să doborâm recorduri, în contextul schimbărilor climatice, până în punctul în care emisiile de gaze cu efect de seră nu se mai acumulează în atmosferă”, a declarat Sarah Kapnick, Administrația Națională Oceanică și Atmosferică.

Un studiu condus de cercetătorii britanici arată că temperatura maximă suportată de corpul uman este cuprinsă între 40 şi 50 de grade Celsius. Cu toate acestea, mulţi au fost deja afectaţi de căldura insuportabilă, iar situaţia nu pare să se schimbe prea curând. Experţii ne vin totuşi în ajutor cu sfaturi.

„Limitaţi numărul activităţilor afară. Nu vă expuneţi foarte mult soarelui, iar dacă este necesar să lucraţi afară, încercaţi să evitaţi intervalul orar cuprins între 10:00 şi 16:00. Să nu lăsaţi niciodată copiii sau animalele în maşini parcate. Temperatura din interior poate creşte la un nivel periculos în numai câteva minute”, a declarat Daniel Johnson, profesor universitar.

Explicaţia pentru vremea extremă care răvăşeşte continentul, împărţit în furtuni şi caniculă, este – poate surprinzător – aici. Oceanul Atlantic s-a încălzit brusc. La fel s-a întâmplat şi cu Pacificul şi cu Oceanul Indian. De fapt, toate apele planetei au devenit mai calde. Ce se întâmplă anul acesta în nordul Oceanului Atlantic e diferit de tot ce am văzut până acum: temperatura apei a bătut recordurile. Este cu 1,36 de grade mai caldă decât în media ultimilor 40 de ani. Creşterea e uriaşă. Iată un alt mod de a privi problema. Linia neagră reprezintă anul 2023. Practic, cu cât mai calde devin oceanele, cu atât mai repede se evaporă apa, provocând furtuni mai dese şi mai violente. La toate acestea, se adaugă şi fenomenul El Nino care anul acesta este mai puternic decât de obicei.

„Ciclonii care se formează deasupra atlanticului de nord ajung să influenţeze inclusiv teritoriul României”, a declarat Roxana Bojariu, meteorolog ANM. Furtunile de acum sunt abia începutul: încălzirea oceanelor duce şi la creşterea nivelului mării. În plus, Europa se încălzeşte de două ori mai repede decât media globală.

sursa observatornews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *