550 de elevi din familii defavorizate au primit rechizite de la Primaria Iasi

image0 (5)

Cu ocazia începerii noului an școlar, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi, a organizat astăzi, 3 septembrie, în Parcul Expoziției, acţiunea cultural-caritabilă „Copii de nota 10” pentru copiii familiilor defavorizate din clasele 0-VIII cu domiciliul în Municipiul Iaşi aflate în situaţii de risc prevăzute în Anexa nr. 1 a Hotărârii Consiliului Local nr. 242 / 2011 privind reglementarea acordării ajutoarelor de urgenţă.

În jur de 550 de copii au primit ajutoare în pachete cu produse (rechizite și dulciuri), în valoare de câte 160 lei, costul tuturor pachetelor fiind de 88.000 lei.

„Acțiunea noastră nu este un simplu gest de mărinimie, ci reprezintă o datorie de onoare a comunității, care trebuie să se preocupe de viitorul tuturor copiilor noștri. Un copil educat are șanse infinit mai mari să reușească în viață, devenind astfel un membru de bază al comunității.

Dragi copii, vă îndemn să deveniți tot mai buni, tot mai preocupați de această incredibilă aventură care este cunoașterea! Într-un oraș cu școli atât de bune precum Iașul, într-o comunitate care nu lasă pe nimeni în urmă, aveți toate șansele să deveniți oameni cu adevărat mari! Eu nu am nicio îndoială că veți reuși și vă promit că voi face tot ceea ce îmi stă în putere pentru aceasta!”, a transmis primarul Mihai Chirica.