52 decese in Romania din cauza Covid – 19

lumanari

Anuntul a fost facut in aceasta seara de Grupul de Comunicare Strategică.

Deces 48

Barbat de 59 de ani din județul Bacău. În 26 martie i s-au recoltat probe biologice pentru COVID-19, care au fost testate la Spitalul Clinic Boli Infecțioase Iași. Rezultatul a fost confirmat pozitiv în 27 martie.
Pacientul a murit în 30 martie la Spital Judetean de Urgență Bacău – secția Boli Infecțioase. Patologie preexistenta: hipertensiune arterială, diabet zaharat tip II decompensat.

Deces 49
Bărbat de 74 de ani din județul Hunedoara. Fusese internat în 19 martie în Secția de oncologie Deva. În 27 martie s-au recoltat probe biologice pentru COVID-19, care au fost testate la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Bărbatul a murit în 27 martie, iar în 30 martie s-au confirmat că era infectat cu coronavirus.
Patologie preexistentă: adenocarcinom gastric stadiul IV, carcinomatoza peritoneala

Deces 50
Femeie de 60 de ani din județul Hunedoara. În 26 martie s-au recoltat probe biologice pentru COVID-19, care au fost testate la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Femeia a murit în 29 martie la Spitalul Municipal Hunedoara – Sectia ATI, iar confirmarea pentru coronavirus a venit o zi mai târziu, în 30 martie. Pacienta fusese transferată din Institutul Cardiovascular Timișoara în 26 martie, fiind în același salon cu un caz confirmat.
Patologie preexistentă: cardiopatie, insuficienta cardiacă.

Deces 51
Femeie de 65 de ani din județul Sibiu. Internată în 27 martie la SCJU Sibiu – ATI. În aceeași zi s-au recoltat probe biologice pentru COVID-19, probe care au fost testate la Spitalul Regina Maria București. Data confirmării: 28 martie, data decesului: 30.03.2020

Patologie preexistentă: boală cardiovasculară

Deces 52
Bărbat de 52 de ani din județul Ialomița. S- a prezentat la UPU Slobozia în 29 martie, s-au recoltat probe biologice pentru COVID-19 care au fost testate la Institutul Matei Balș. Pacientul a murit în 29 martie, iar confirmarea pentru COVID a venit în 30 martie. GCS precizează că pacientul nu are medic de familie și nici apartinatori, iar din acest motiv nu se cunosc antecedentele patologice ale bolnavului.