50 de ani de căsătorie

sotii ceapa

Și-au respectat jurământul pe care l-au făcut în fața altarului iar acum au fost premiați de către autoritățile locale la împlinirea a 50 de ani de la căsătorie. Este vorba de familia Ciapă care fost premiata de  Primăria Ciurea cu o diplomă de excelență, alături de alte nouă cupluri. Festivitatea a avut loc în cadrul zilelor comunei și a fost una plină de emoție.

Alexandru și Paraschiva au împlinit anul acesta 50 de ani de la căsătorie, o cifră care are o însemnătate aparte. Cei doi spun că în tot acest timp au întâmpinat și momente mai grele dar care i-au determinat să meargă mai departe. Acum, familia Ciapă este una numeroasă: au cinci copii și șapte nepoți de care se bucură zi de zi.

Secretul celor 50 de ani este buna înțelegere. Ne-am bazat unul pe cuvântul ceiluilalt. Am avut și probleme, nu prea mari, ne-am mai certat, ca într-o familie. În rest, mulțumesc bunului Dumnezeu că am ajuns sănătoși, avem cinci copii care sunt la casele lor, avem nepoți la rândul nostru și suntem bucuroși de ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu”, a spus Alexandru Ciapă.

Din păcate, căsniciile de astăzi nu mai sunt ce au fost odată.

Nu se mai bazează tineretul, nu mai are cuvântul dat cum era în anii în care am fost noi. Chiar și după căsătorie. Am înfruntat și greul și ușorul dar am mers înainte. Nu am dat înlături”, a mai spus Alexandru Ciapă.

Pentru a marca cei 50 de ani de la căsătorie, Primăria Comunei Ciurea i-a premiat pe cei doi.

E o mare bucurie că Primăria Comunei, coordonatorii încă ne au în vedere și ne-au stimat cu acest premiu și le mulțumim din suflet”, a conchis Alexandru Ciapă.