5 ucraineni care au fugit de război au fost salvați azi noapte de salvamontiștii din Maramureș după ce au petrecut 11 zile în munți

În cursul nopții trecute, Salvamont Maramureș a fost implicat intr-o noua misiune de cautare-salvare.

În zona Bistra – Vârful Poloninca, cinci cetățeni ucraineni, cu vârste cuprinse între 24 și 50 de ani, au fost găsiți după mai bine de 11 zile petrecute prin munți, în încercarea de a fugi de războiul din Ucraina.

După mai multe încercări nereușite de coborâre, aceștia și-au descoperit propriile urme și au realizat că s-au rătăcit, solicitând sprijin prin serviciul de urgență 112.

Echipajul de salvare a găsit cei cinci cetățeni după 5 ore de căutări în condiții dificile. Aceștia erau uzi, ușor hipotermici, dar fără probleme medicale majore.

Salvatorii le-au oferit ceaiuri calde, sandwich-uri și sprijinul necesar pentru a-i pregăti de coborârea în siguranță din munte. Ajunși la baza muntelui, aceștia au fost evaluați medical și preluați de autoritățile competente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *