5 minori infectați cu SARS-CoV-2, internați la Spitalul de Copii Iași

copii-covid

Cazurile de Covid din Spitalul de Copii „Sf. Maria” Iași sunt în scădere. Ieri erau internaţi 5 minori, din care unul în secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

„Avem un caz pe zona ATI COVID, un pacient intubat, ventilat mecanic, cu comorbidităţi. Situaţia este ceva mai bună, ne-am fi dorit să nu avem niciun caz”, a precizat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii „Sf. Maria”.

Cea mai aglomerată perioadă fost la jumătatea lunii octombrie, în vârful valușui 4, când erau internaţi peste 30 de copii. Zona roșie Covid a unității mediacle a fost extinsă pentru a putea face față solicitărilor.

Au fost predominante cazurile pozitive la vârste extreme – sugari şi adolescenţi. Pacienții de peste 12 ani au prezentat simpotome asemănătoarea adulților, cum ar fi probleme respiratorii, dependenţi de oxigen, astenie, cefalee. La cei mici s-a observat că au dezvoltat o patologie digestivă.

Complicații ale bolii au apărut în zilele 7 – 9 de la infecţie, existând cazuri de copii care au avut o evoluţie bună sub tratamentul antiviral, dar în a noua zi au dezvoltat complicaţii infecţioase sau din punctul de vedere al răspunsului inflamator sistemic.

Medicii recomandă ca părinţii să ia legătura cu medicul de familie la apariţia primelor simptome – febră, tuse, dureri musculare sau probleme digestive.