5 militari romani raniti in Afganistan. Starea acestora este stabila

militari afganistan

Cinci militari din Batalionul 300 Protecția Forței „Sfântul Andrei”, care se află în misiune în Afganistan, au fost răniți vineri, 24 mai, în jurul orei 12.30, ora României, în timp ce executau o misiune de patrulare mixtă împreună cu militari americani, în zona de responsabilitate.

Pe timpul executării misiunii, mașina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat.

Militarilor li s-a acordat primul ajutor și au fost evacuați pe cale aeriană la Spitalul Militar ROL III din Baza Aeriană Kandahar. Cei cinci militari sunt conștienți și starea lor de sănătate este stabilă.

Militarii răniți în atac sunt plutonierul Marian Rusu, caporalii clasa a II-a Florin Anton și Florin-Alexandru Ștefan, caporalul clasa a III-a Petrică Apetroaie și fruntașul Nicolae Petcu.

La nivelul batalionului s-a constituit o comisie pentru cercetarea circumstanțelor producerii evenimentului, condusă de șeful de stat major al unității.