4 tineri au ajuns la spital după ce au intrat cu masina intr-un stâlp pe o strada din Suceava

IMG-20220707-WA0001

Un autoturism a intrat azi noapte într-un stâlp de pe Calea Unirii din municipiul Suceava. In eveniment au fost implicate patru persoane, conștiente și cooperante, cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani.

Conducătorul autoturismului (bărbat, 20 de ani) a fost găsit încarcerat și a fost extras de pompieri dintre fiarele contorsionate cu ajutorul accesoriilor pentru descarcerare.
Toți cei patru au fost transportați la spital.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.