4 proiectile neexplodate din al Doilea Razboi Mondial gasite pe cel mai aglomerat bulevard din Vaslui

Sharing is caring!

Astăzi, în intervalul orar 12:00 – 15:00, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al Județului Vaslui a intervenit pentru asanarea unor proiectile de artilerie rămase neexplodate, din cel de-al doilea război mondial.

Pirotehniștii au intervenit în municipiul reședință de județ, pe cea mai aglomerată arteră din oraș, bulevardul Traian. Inițial, un proiectil a fost găsit de angajații unei firme care săpau șanțuri pentru înlocuirea rețelei de apă.

Aceștia au anunțat autoritățile, o echipă specializată în astfel de intervenții deplasându-se la fața locului. Întreaga zonă a fost securizată fiind restricționată atât circulația rutieră, cât și cea pietonală.

Cercetările efectuate au dus la descoperirea a patru proiectile de artilerie, acuplate, de calibru 75 mm. Proiectilele au fost ridicate și transportate în siguranță la depozitul de muniție neexplodată, urmând a fi distruse la o dată ulterioară.

shares