377 tone de deșeuri colectate în județul Iași de la startul campaniei Curățăm România

La o lună de la debutul campaniei naționale „Curățăm România!”, în calitate de coordonator județean, Agenția pentru Protecția Mediului Iaşi a realizat bilanțul pentru județul Iaşi: 377 tone de deșeuri depozitate ilegal colectate din Natură în cadrul a 400 de acțiuni, cu implicarea a aproximativ 10.000 de participanți . În efortul de schimbare a mentalităților, ecologizările au fost însoțite de «dialoguri verzi» și
vizite la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Țuțora pentru cca 700 de elevi și cadre didactice.

Apreciem sprijinul și salutăm dedicarea tuturor primăriilor şi voluntarilor, dar și instituțiilor și operatorilor care s-au mobilizat pentru această campanie: Direcția Silvică Iași, Sistemul de Gospodărire a Apelor Iași (Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad), Sistemul Hidrotehnic Independent Pașcani (Administrația Bazinală de Apă Siret), Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Iași, Instituția Prefectului, Consiliulul Județean, Inspectoratul Școlar, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS), SC Salubris, SC Girexim .

Deşeurile abandonate în Natură nu reprezintă doar o problemă de mediu, ci și o pierdere economică. În urma sortării celor 377 de tone de deșeuri colectate în vederea recuperării materialelor reciclabile, cele mai mari cantități au fost de plastic, urmate de hârtie și carton, apoi sticlă. Reciclabilele salvate au fost predate agenților economici autorizați.

Campania continuă până la 31 mai.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!