37 de turiști polonezi, coborâți în siguranță de pe munte după întâlnirea cu o ursoaică și puiul ei
37 de turiști polonezi, coborâți în siguranță de pe munte după întâlnirea cu o ursoaică și puiul ei
Un grup format din 37 de turiști polonezi a fost coborât în siguranță de jandarmii montani din Vatra Dornei, după ce pe traseul pe care îl parcurgeau, în apropierea Carierei Călimani, din județul Suceava, a fost observată o ursoaică însoțită de puiul său.
Intervenția a fost declanșată după ce un jandarm aflat în timpul liber, ieșit într-o drumeție, a observat animalul sălbatic în apropierea traseului turistic. Conștient de pericolul pe care îl putea reprezenta prezența ursoaicei pentru grupul de turiști, acesta a alertat colegii aflați în serviciu.
Jandarmii montani au ajuns rapid în zonă și au escortat grupul până la autocar, fără ca vreun turist să fie rănit. Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, turiștii au declarat că observaseră și ei ursoaica și puiul înainte de sosirea echipajelor.
Autoritățile reamintesc că, în cazul întâlnirii cu un urs în mediul natural, este esențial ca oamenii să nu se apropie de animal, să nu încerce să îl fotografieze sau să îl hrănească și să anunțe imediat autoritățile prin apel la 112.
